— GHID · CONFORMITATE
Ce trebuie să conțină site-ul unei primării, conform legii
Un site de primărie nu se evaluează după cum arată, ci după ce conține. Iar ce conține este stabilit de lege, nu de gust.
Patru acte normative diferite spun, fiecare din unghiul lui, ce trebuie să existe pe site-ul unei autorități publice. Nimeni nu le-a strâns într-o listă unică — de aceea multe site-uri de instituții sunt conforme pe trei sferturi și nimeni nu observă până la o sesizare. Mai jos, cele patru obligații traduse în pagini, secțiuni și fișiere concrete.
- Obligațiile vin din patru surse: Codul administrativ (Monitorul Oficial Local), Legea 544/2001 (informații de interes public), Legea 52/2003 (transparență decizională) și OUG 112/2018 (accesibilitate).
- Accesibilitatea este singura cerință care ține de felul în care este construit site-ul, nu de conținutul publicat. De aceea e și cea mai scumpă de reparat ulterior.
- Conformitatea nu este o stare, ci o rutină: majoritatea cerințelor presupun publicare la termen, nu doar existența unei secțiuni goale.
Cele patru obligații, pe scurt
Site-ul unei instituții publice are patru straturi de obligații, iar ele nu se suprapun: fiecare vine din alt act normativ, se adresează altei nevoi și se verifică altfel. Un site poate fi impecabil la transparență decizională și complet neconform la accesibilitate — situația cea mai frecventă, pentru că prima se vede și a doua nu.
| Sursa | Ce impune | Cum se verifică |
|---|---|---|
| OUG 57/2019 — Codul administrativ | Monitorul Oficial Local, ca secțiune distinctă și permanentă, cu subsecțiunile prevăzute de lege | Se deschide secțiunea și se verifică dacă toate subsecțiunile există și sunt populate |
| Legea 544/2001 | Informațiile de interes public comunicate din oficiu, buletinul informativ, formularul de solicitare, datele persoanei responsabile | Se caută secțiunea și se verifică actualitatea informațiilor publicate |
| Legea 52/2003 | Anunțarea proiectelor de acte normative înainte de adoptare, cu perioada de consultare prevăzută de lege, și publicarea minutelor | Se compară data anunțului cu data ședinței în care actul a fost adoptat |
| OUG 112/2018 | Accesibilitate la nivelul standardului aplicabil și publicarea declarației de accesibilitate | Audit tehnic + test manual cu tastatura și cu cititor de ecran |
Primele trei sunt obligații de publicare: cineva din instituție trebuie să încarce documente, la timp, într-un loc anume. A patra este o obligație de construcție: ține de cum a fost făcut site-ul și nu se rezolvă publicând ceva.
Monitorul Oficial Local
Codul administrativ organizează Monitorul Oficial Local pe subsecțiuni distincte, fiecare cu propriul conținut:
- Statutul unității administrativ-teritoriale — documentul care descrie unitatea, elementele ei de identitate și organizarea.
- Regulamentele privind procedurile administrative — inclusiv regulamentul de organizare și funcționare al autorității deliberative.
- Hotărârile autorității deliberative — hotărârile de consiliu, cu documentele care le însoțesc.
- Dispozițiile autorității executive — dispozițiile primarului, respectiv ale președintelui consiliului județean.
- Documente și informații financiare — bugetul, execuția bugetară, situațiile financiare.
- Alte documente — categoria pentru ce prevede legea în afara celor de mai sus.
Greșeala tipică nu este absența secțiunii, ci fragmentarea ei: hotărârile într-un loc, bugetul în alt meniu, dispozițiile într-un PDF colectiv. Monitorul Oficial Local trebuie să fie un singur loc, cu o structură stabilă, în care un cetățean găsește ce caută fără să cunoască organigrama instituției.
Dacă un document există pe site, dar nu în secțiunea în care legea spune că trebuie să fie, obligația de publicare nu este îndeplinită.
Informații de interes public și transparență decizională
Legea 544/2001 cere ca o parte din informații să fie publicate din oficiu, fără ca nimeni să le solicite: organizarea și funcționarea instituției, programul de funcționare și de audiențe, structura de conducere, sursele financiare și bugetul, programele și strategiile, lista documentelor de interes public, precum și numele și datele de contact ale persoanei responsabile cu difuzarea informațiilor. Tot aici intră buletinul informativ și formularul prin care oricine poate cere o informație publică.
Legea 52/2003 se ocupă de altceva: de dreptul de a fi consultat înainte ca o decizie să fie luată. Proiectele de acte normative se anunță public înainte de adoptare, cu perioada de consultare prevăzută de lege, iar minutele dezbaterilor și ale ședințelor publice se publică după.
Diferența dintre ele contează la implementare. Prima cere o secțiune bine structurată, actualizată rar. A doua cere un flux: cineva publică un anunț, urmărește termenul, adună propunerile, publică minuta. Un site care nu ușurează fluxul ăsta va fi, în practică, neconform — nu pentru că lipsește o pagină, ci pentru că nimeni nu apucă să publice la timp.
Accesibilitatea: singura cerință care ține de cum e construit site-ul
OUG 112/2018, care transpune Directiva (UE) 2016/2102, cere ca site-urile și aplicațiile organismelor din sectorul public să fie accesibile persoanelor cu dizabilități, la nivelul standardului aplicabil — în practică, WCAG 2.1 nivel AA.
Concret, asta înseamnă lucruri verificabile:
- contrast suficient între text și fundal, inclusiv pentru butoane și linkuri;
- tot site-ul utilizabil de la tastatură, cu indicator de focus vizibil — fără capcane în care focusul intră și nu mai iese;
- texte alternative pentru imaginile care transmit informație și absența lor pentru cele pur decorative;
- o structură de titluri corectă, care descrie ierarhia paginii, nu mărimea fontului;
- formulare cu etichete asociate programatic și mesaje de eroare care spun ce anume trebuie corectat;
- documentele PDF publicate — care sunt, la o primărie, majoritatea conținutului — accesibile la rândul lor, nu scanări de hârtie.
Ultimul punct este cel mai des ratat. Un site perfect accesibil care publică hotărâri ca imagini scanate nu îndeplinește obligația: pentru un cititor de ecran, acele documente nu există.
Ce nu este obligatoriu, dar schimbă lucrurile
Restul — știri, galerii, formulare de sesizări, programări online, asistenți AI care răspund la întrebări frecvente — nu este cerut de lege. Nu înseamnă că nu merită: fiecare cerere rezolvată online este un drum evitat la registratură și un telefon în minus. Dar aceste componente nu compensează o neconformitate. Un site cu programări online și fără declarație de accesibilitate rămâne un site neconform, care arată modern.
- Cele patru obligații vin din surse diferite și se verifică diferit — un site conform pe trei din patru este, la o sesizare, un site neconform.
- Monitorul Oficial Local trebuie să fie un singur loc, cu structura din Codul administrativ, nu documente împrăștiate prin meniuri.
- Transparența decizională este un flux, nu o pagină: dacă publicarea la termen e greoaie, site-ul va fi neconform în practică.
- Accesibilitatea ține de construcție, nu de conținut — inclusiv pentru PDF-urile publicate, care la o primărie sunt majoritatea conținutului.
- Declarația de accesibilitate nu este o formalitate: lipsa ei e o neconformitate în sine.
Întrebări frecvente
Ce secțiuni sunt obligatorii pe site-ul unei primării?
Patru blocuri, care vin din patru acte normative diferite: Monitorul Oficial Local, cu subsecțiunile cerute de Codul administrativ; secțiunea de informații de interes public, cu buletinul informativ și formularul de solicitare, conform Legii 544/2001; secțiunea de transparență decizională, cu proiectele de acte normative supuse consultării, conform Legii 52/2003; și declarația de accesibilitate, conform OUG 112/2018. Restul — știri, contact, carieră, formulare — sunt utile, dar nu obligatorii prin lege.
Ce este Monitorul Oficial Local?
Monitorul Oficial Local este secțiunea distinctă și permanentă a site-ului unei unități administrativ-teritoriale în care se publică actele administrative și documentele care, prin Codul administrativ, trebuie aduse la cunoștința publicului: statutul unității, regulamentele privind procedurile administrative, hotărârile autorității deliberative, dispozițiile autorității executive, documentele financiare și alte documente prevăzute de lege.
Ce înseamnă accesibilitate WCAG 2.1 nivel AA pentru un site public?
Înseamnă că site-ul poate fi folosit și de persoane cu dizabilități: contrast suficient între text și fundal, navigare completă de la tastatură, texte alternative pentru imagini, structură de titluri corectă, formulare cu etichete asociate, conținut care rămâne lizibil la mărire. OUG 112/2018 impune acest nivel organismelor din sectorul public și cere publicarea unei declarații de accesibilitate care descrie starea reală a site-ului.
Ce este declarația de accesibilitate și cine o scrie?
Este un document publicat pe site care spune, onest, cât de conform este site-ul cu cerințele de accesibilitate: ce respectă, ce nu respectă și de ce, plus un mecanism prin care orice persoană poate semnala o problemă. O redactează instituția, de regulă pe baza unui audit tehnic făcut de furnizorul site-ului. Nu este o formalitate: absența ei este ea însăși o neconformitate.
Cine răspunde dacă site-ul instituției nu respectă cerințele legale?
Instituția, ca titular al obligației. Furnizorul răspunde contractual față de instituție pentru ce a livrat, dar în fața unei sesizări sau a unui control răspunde autoritatea. De aceea conformitatea nu se negociază la final, ci se scrie în caietul de sarcini și se verifică la recepție, cu documente.
Un site vechi poate fi adus la zi sau trebuie refăcut?
Depinde de ce lipsește. Structura Monitorului Oficial Local și secțiunile de transparență se pot adăuga pe aproape orice platformă. Accesibilitatea este cea care decide: dacă problemele sunt de contrast, etichete și structură, se remediază; dacă șablonul nu permite navigare de la tastatură sau ascunde conținut în componente inaccesibile, refacerea costă mai puțin decât reparațiile succesive.
Verificăm împreună unde stă site-ul instituției dumneavoastră
Un audit pe cele patru obligații, cu rezultatul scris: ce este conform, ce nu, și ce presupune remedierea. Îl puteți folosi ca fundamentare pentru achiziție.